Îndrăgitul Chef va realiza o nouă producție, ”Alege Rețeta Națională”, o emisiune concurs, o veritabilă caravană prin țară unde va căuta români care știu să gătească rețete tradiționale.
Toamna trecută, Horia Vîrlan a renunțat la colaborarea cu Prima TV, presa de-atunci dezvăluind că acesta și-a motivat despărțirea din cauza situației financiare a postului.
Între timp, situația postului Prima TV s-a schimbat, odată cu achiziționarea stației de către Grupul Clever Media condus de Adrian Tomșa.
De-a lungul timpului, popularul Chef a fost gazda mai multor emisiuni culinare, precum ”Cireașa de pe tort”, ”Mama mea gătește mai bine” și ”În bucătărie cu Horia Vârlan”.